“În sfârșit, femeie!” Pare o exclamație adolescentină, de puștoaică care în sfârșit si-a pierdut virginitatea. Și deși nu mai eram demult o puștoaică atunci când în sfârșit am scăpat de ea, nu consider că atunci am devenit femeie cu adevărat, să spunem că atunci am făcut primul pas pe drum. Eu, ca persoană, ca spirit și entitate sumă a altor entități, am fost mereu un Cănuță – om sucit. Dacă ți-ai dori vreodată să descoperi o abordare a unei probleme sau a unei teme din cel mai neobișnuit și neașteptat colț al ei, mi-o prezinți mie și cu siguranță voi găsi, ca o olteancă autentică ce sunt, calea cea mai răsucită și întortocheată cu putință, în stilul scărpinatului părții drepte cu mâna stângă și pe la spate, și cu dosul ei eventual, acesta fiind un exemplu plastic, dar reprezentativ, pentru un astfel de caz, mai ales în situațiile în care ai mâna dreaptă liberă. Dar, aș putea susține, și mulți bărbați m-ar aproba, că și stilul acesta de a proceda este unul eminamente feminin în felul lui.
Femeia care le știa pe toate și nimic
Astfel, m-am trezit chemată să dau sfaturi despre cupluri, despre copii și despre feminitate, eu care nu am fost niciodată într-un cuplu consacrat, nici copiii mei nu am avut vreodată, sau experiență directă cu ei pe termen lung și nici atributele feminine consacrate nu le manifestam fățiș. Primul și singurul copil din neam pentru un timp îndelungat, un bărbat ascuns în corp de femeie la nivel interior, cu o frică sănătoasă de intrat într-o relație de cuplu serioasă (cu sau fără acte în regulă), și recunoscând vădit aceste lucruri, nu înțelegeam de ce mă întreabă tocmai pe mine lumea, căci nu eram o autoritate în materie. Nu părea firesc. Tulai Doamne, universul s-a întors cu susul în jos și orbii conduc chiorii pe un drum care nu există.
Numai că, în ciuda declinării oricărei autorități și responsabilități în aceste zone, lumea a insistat, iar eu am ajuns să-mi pun întrebarea de ce oare? Conform logicii mele, ar fi trebuit să se adreseze unora din aceeași oală, care să fi trecut prin aceleași experiențe, care să nu vorbească ”din cărți”. Pe lângă faptul că nici măcar asta nu aș fi putut să spun, că nu m-au interesat cărțile despre aceste teme, nici măcar să le studiez coperțile. Eu le vorbeam așa, din norișorul meu pufos, plină de invidie că ei au curaj să treacă prin astfel de experiențe, și chiar îi admiram că și le asumă cum eu nu o fac și nici nu aș face-o. Poate chiar această admirație și lipsă de judecată îi făcea să se deschidă în fața mea, faptul că am recunoscut deschis că eu nu știu, dar știu că ei cu siguranță știu răspunsul la ce mă întreabă și pot să-i ajut să-l recunoască, și ca un investigator dibaci porneam să-i descos.
Mi-am dat seama că sunt un bun observator și interpret, iar antrenându-mi mintea punând întrebări mie și altora și ascultând cu atenție răspunsurile pot să învăț cel mai bine și învață și ceilalți de la mine ca dintr-un exercițiu filozofic.
“In sfârșit, femeie!”
Lăsând introducerea deoparte, să vă dezvălui ce m-a făcut să exclam la aproape 40 de ani ”În sfârșit, femeie!” Mi-a luat mult timp să înțeleg ce înseamnă cu adevărat să fii femeie, să îmi asum atributele feminității ca fiind și ale mele. Să înțeleg că nu devii în mod automat femeie pentru că te-ai născut una, nici când îți pierzi virginitatea, nici când devii soție sau mamă. A fi iubită, soție sau mama sunt niște roluri, niște funcții cu sarcini specifice care necesită într-adevăr calități și abilitați feminine pentru a le juca cu succes. Dar ele pot fi sau nu date, și pot fi mai mult sau mai puțin potrivite cu funcția.
Feminitatea, femeia și genul feminin
Feminitatea are multe fațete, multe atribute și nenumărate roluri de jucat; o simplă interogare a cărților ~Feminitudine~ te poate ajuta să înțelegi câte pot fi și să iți atragă atenția asupra câtorva aspecte ale ei. Poate chiar te vei identifica cu aspectul prezentat de cartea extrasă.
Feminitatea nu înseamnă doar fuste și rochii, sau acea grija permanentă față de cum arăți, și nici acea pisiceală practicată cu multa artă de unele reprezentante ale sexului frumos (aici bineînțeles că vorbește în mine vulpița cu strugurii acri - glumesc), dar și asta ajută pe calea descoperirii feminității, însă la fel ca oricare altă cale, trebuie să treci peste, și să păstrezi esența lor. Te ajută să faci primii pași pe cale, și niște pași chiar foarte importanți. Te ajută să înveți să ai grijă față de tine, să te iubești pe tine, pentru ca apoi să poți manifesta aceeași grijă și iubire față de alții.
Acești alții includ și bărbatul din viața ta, și copii, și părinții, animăluțele de companie, prietenii, o cauză, o planetă, un univers. Și am înțeles că aceeași grijă și iubire pe care o manifest față de mine o radiez în jurul meu. Fix aceeași, nimic în plus, nimic în minus. Ele împreună sunt un pachet care se determina între ele.
Femininitate – atitudine si manifestari
Feminitatea este o contradicție de atitudini și manifestări: pe de o parte femeia va fi suport necondiționat al cauzei pe care o susține (sau al persoanei), un canal deschis mereu disponibil în caz de nevoie, o plasă de siguranță, un colțișor de rai în care să te retragi să îți lingi rănile și să te vindeci într-o îmbrățișare caldă; și pe de altă parte este acel dictator neclintit în dorințele sale, a cărui voință și simțire nu poate fi strămutată de nicio logică sau argument și unde simți prezența mâinii de fier prin mânușa de catifea. S-au întâmplat mai multe tragedii din cauza lacrimilor unor femei decât din cauza orgoliilor regilor. Și deși moale și pliabilă în aparență, de neclintit și neobosită în apărarea cauzei alese sau în obținerea scopului propus.
Feminitatea cuibărește, e cea care transformă casa într-un cămin și grajdul într-un salon de nașteri. Și nu cea mai bine echipată casa, și nici cea impecabil de curată sau ordonată, nici măcar cea decorată după Neckermann (generațiile care au trăit în anii 90 știu despre ce vorbesc) nu sunt dovada supremă a feminității înflorite pe deplin (deși ajută să fii adepta unor astfel de tendințe măcar parțial), ci acea casă care îți oferă senzația de confort, de căldură primitoare, în care să simți că te poți întinde pe canapea să tragi un pui de somn chiar dacă ești musafir, în care poți da jos obiectele de decor să te joci cu ele (dacă se pretează la așa ceva), în care animăluțul casei, fie el și un pisoi, are încredere să se pună cu burtica în sus să fie mângâiat. E acea casa din care parcă nu ai pleca, și acea persoană cu care ai mai sta la povești să-i mai spui un of, să te mai mângâie pe cap, să te mai îmbie cu un ceai, sau o cafea sau un biscuit (și nu e musai să fie făcut în casă – dar bineînțeles că ajută, ca de obicei).
Femeia e o simfonie
Feminitatea este cea de din sânul căreia te desprinzi cu greu, pentru că deși te cerți sau te ceartă, tot ea te împacă, deși parcă ai vrea să schimbi una alta, ți-e frică să o faci să nu îi strici confortul ce pare atât de lipsit de efort, atât de primitoare chiar și când te dă pe ușă afară…
Și să fim înțeleși, nici acum nu mă recunosc o autoritate în materie, pot spune însă că am intrat și eu în rând cu lumea și că m-am resemnat cu ideea să vorbesc despre lucruri cărora abia le-am prins firul înțelegerii. Tot ce pot eu să sper și să vă urez, celor care s-au încumetat să citească aceste multe rânduri…
Să vă fie de folos!
P.S. Pentru toți cei care-și doresc să aprofundeze subiectul "femeia", le recomand să citească articolele publicate pe site-ul Chakana.me, secțiunea Feminitate. CITEȘTE ALTE POVEȘTI DESPRE IȚELE SUFLETULUI
Dacă ați auzit de îngeri sau demoni întrupați, de spirite cristal, curcubeu, indigo, de maeștri ascensionați, și ați vrut să știți mai multe despre astfel de tipologii de spirite, vă mai prezint aici una: cea a principiilor, ultima destinație în spiritualitate, deși nu neapărat sfârșitul călătoriei