În urmă cu puțini ani, o prietenă mă roagă să merg cu ea în vizită la o altă prietenă de-a ei, care are o fetiță. Ele două făceau terapie una pe altă, însă fetiță ieșea din rază lor de experiență, pentru că, deși era de vârstă școlară, încă vorbea de zâne, dragoni și inorogi ca și cum îi erau niște prieteni reali, pe care îi vedea și cu care se juca. Iar, pentru că prietenă mea mă vedea comportându-mă la fel, în ciuda faptului că eram trecută de 30 de ani, s-a gândit că vom găși un teren comun pentru a comunica. Și, nici nu a greșit! Când am ajuns, m-au trimis direct în camera ei.
E greu să minți un copil, e mai ușor să-l manipulezi cu adevărul, însă cum asupra mea niciuna din variante nu a funcționat vreodată, orice abordare aș folosi le exclude pe ambele metode din start. Astfel, eu tratez copiii pe picior de egalitate, și nu pentru că aș vedea în ei spiritele înalte și mari care sunt în acele trupuri mici, ci pentru că eu nu am renunțat vreodată la copilul din mine, el mă reprezintă.
O discuție despre dragonii …
Așa că, fără multe politețuri, era oricum în garda puștoaică, i-am spus direct că am venit să vorbesc cu ea despre dragoni, pentru că ea îi vede, iar eu lucrez de mult cu ei. Răspunsul ei a fost tranșant:
„Dragonii nu există. Nu sunt REALI!” Un test pentru mine. Mi-am ales cuvintele cu grijă, și le voi reproduce aici sperând că vor avea același efect pe care l-a avut asupra ei, de a-i câștigă încrederea, și asupra celor care citesc aceste rânduri: „Dacă tu îi vezi, iar eu știu că sunt acolo, pentru că îi simt, iar în rare ocazii îi și văd cu ochii închiși, atunci ei există cu siguranță. Sigur, nu au aceeași formă că mine și că tine, sau ca vreun obiect de aici, pe care noi să-l putem vedea sau atinge cu mâna. Dar, asta nu îi face mai puțini reali, căci, dacă în anumite condiții îi poți vedea și atinge, iar ei, la rândul lor, pot influența lumea fizică, atunci cu siguranță dragonii sunt reali.”
Puștoaica avea de altfel drept ghid și însoțitor și un inorog, forma cea mai pură a dragonilor, cei vindecători; pentru că nu știu dacă v-am spus pe undeva pe aici în carte cu siguranță da), dragonii pot asuma și alte forme ale spiritului: zână, inorog, etc. Inorogii sunt dragonii vindecători care și-au transformat cornițele demonice în cornul abundenței și al vindecării, dețin acea înțelepciune purificată înapoi în inocență, și rezonează cu alte spirite/suflete la fel de inocente și tot la fel pe cale de dispariție. Puștoiaca, din păcate, avea nevoie de un astfel de ghid, căci ignoranța adulților, chiar și a celor cu prea multă cunoaștere, sau mai ales a lor, rănește cel mai profund.
Copii și dragoni
Copiii sunt mult mai pasibili de a se întâlni și de a avea însoțitori, gardieni și ghizi dragoni; în primul rând pentru că ei îi acceptă cel mai ușor, ca și existență, sunt mai mult fascinați de ei decât înfricoșați. Dacă nu îi văd de-a dreptul, atunci vor avea acea obsesie pentru dinozauri, povești cu dragoni, și tot așa. Ei nu vor da ochii peste cap drept răspuns când le vorbesc prima data de dragoni, ci vor pune întrebări deschise pentru a afla mai multe, și-și vor dori să știe cum să-i cunoască, cum să interacționeze și ei cu dragonii. Cei mai mulți pe care i-am întâlnit mi-au confirmat că îi adoră, că îi desenează, că joacă jocuri cu dragoni, și tot așa Ei sunt viitorii ucenici vrăjitori!
DESCOPERĂ ȘI ALTE AVENTURI CU DRAGONI
Dragonii ca și însoțitori aduc la suprafață pericolele ascunse în noi, fac să ni se manifeste umbra în toată splendoarea ei, fără ca noi să realizăm măcar, pentru că ne lipsește cunoașterea de sine, discernământul, pentru că egoul a crescut prea mare și nu mai e educabil.