Suflet, logos și creație

La început Dumnezeu doar a fost, existență pură, esență a … feminității, sic. Femininul este creator relaxat în starea de a fi, și din el se naște agitația de a face, de a ști, de a cuceri, o nouă cunoaștere, o nouă formă. Întuneric fără conștiință de sine, o supă primordială plină de potențiale încă nedescoperite. Dar, iată că întunericul devine conștient de sine însuși, de lipsa sa de cunoaștere a ceea ce poate deveni și își spune ”Să fie lumină”. Lumina este primul rezultat al Logosului, primul concept al creației care ia formă și se materializează urmând comanda dată de Cuvânt. Și iată că are loc și prima separare, a întunericului de lumină, prima interdependență, primul contrast, primele două opoziții care se completează și influențează reciproc.

Existență, Logos și lumină

Existența (starea de a fi), Logosul (gândirea și conștientizarea) și lumina (starea de a acționa, mișcarea) au format cele trei aspecte ale lui Dumnezeu, cel puțin în acest Univers ... Separate, dar în armonie, angrenate într-un joc al ciclurilor nesfârșite. Creatorul și-a dorit să se cunoască pe El însuși mai bine, să experimenteze, să-și dezvolte potențialele, să le pună în practică, și îndrăznesc a spune …., să se joace. Cele trei aspecte ale sale au început un dans al energiilor fascinant, iar de acolo lucrurile au luat-o la vale (s-au complicat).

La prima strigare, durerea separării a fost mult prea adâncă pentru a permite cunoașterii Logosului să o poată alina. Setea și dorința de a reveni la starea inițială de grație, de deplinătate, conexiune nemijlocită cu Întregul, au condus spre tendințe de autodistrugere și de distrugere a unei mari părți a creației. Logosul a asistat neputincios, în zadar garantul iubirii lui Dumnezeu, nimic nu i-a convins că au nevoie unii de alții, și că iubirea și acceptarea reciprocă este calea spre uniune în întreg. Iubirea necondiționată de timp, spațiu, formă; iubirea de dinainte de separare, este chiar cea care a permis separarea, care a inițiat testul suprem, pentru ca fiecare aspect să se poată iubi pe el însuși diferit de celelalte, și pe celelalte în ciuda diferențelor.

Există totuși o punte de legătură, Dumnezeu și-a alchimizat conștiința de sine într-un cristal format din lumină necreată, supa primordială, capabil să reflecte atât lumina cât și întunericul. Să le reflecte, să le înmagazineze, și să le amplifice materializarea. Misiunea acestui tip de cristal a fost de a reprezenta legătura dintre cele două lumi, cea creată și sursa, să transmită cunoașterea de la unul la altul. Acest cristal noi l-am numit suflet, iar fațetele sale înzestrări, către lumină sau întuneric.

Sufletul care completează creația …

Sufletul este cel care completează creația, reunind-o, este nestemata după care aleargă spiritul care caută calea înapoi către Dumnezeu, căci nu se va putea întoarce fără el sub forma unei bijuterii. Sufletul omului trebuie să urmeze modelul Universului, de manifestare din interior către exterior, și de recuperare prin alchimizare când ciclul se întoarce. Logosul este Promisiunea lui Dumnezeu că Îi așteaptă pe toți să se reîntoarcă la El când își încheie căutările.

Eu zic că cel mai tare s-au complicat lucrurile atunci când Creatorul a decis să se recreeze pe Sine însuși în creația Sa, după chipul și asemănarea sa. Energie materializată de scânteia divină. Doar că a uitat cine e. Creației planetelor și a stelelor îi lipsea, cel puțin aparent, legătura, liantul dintre ele, și anume Logosul. Să nu credeți totuși că acestea nu au voce și conștiință de sine, au, doar că diferența dintre limbile lor și ale noastre e atât de mare încât nu le mai putem înțelege. Pentru a o face ar trebui să ne armonizăm pe frecvența lor și să anulăm distanța dintre noi, în afara timpului și a spațiului. În dimensiunea creației Omului, logosul a luat forma ispitei cunoașterii, a șarpelui Dragon. Căutarea Logosului, a adevărului despre sine, iubirea și acceptarea sa, reprezintă acum calea înapoi către acasă.

POVESȚI DESPRE SUFLET ȘI ALTE MISTERE