În decursul parcursului meu de dezvoltare personală pe calea spirituală nu am întâlnit un instrument mai versatil de lucru decât bolul tibetan, pentru un simplu castron din metal cu un băț învelit în pluș, face atât de multe, într-o multitudine de planuri, încât mi-am ales să lucrez cu ele permanent, și să le promovez drept însoțitori de nădejde, un fel de obiect magic care însoțește călătoria eroului în necunoscut, așa cum în poveștile populare avem pieptenul, oglinda, șuvița de păr, și multe altele. Vă invit să a jungeți să le cunoașteți mai îndeaproape în cadrul unui curs-seminar organizat la Arad în acest început de mai.
CÂND — Duminică, 05 mai 2019;
UNDE — ARAD, locația exactă rămâne de stabilit ulterior, fiind comunicată participanților care se înscriu;
INVESTIȚIE - 50 lei
REZERVĂRI & DETALII — Aida Cresta - 0745.317.582 /Andrea Zelenak - 0745.881.171
În cadrul acestui curs - seminar, veți afla mai multe despre istoria lor, mai mult sau mai puțin cunoscută; de unde puteți să vă achiziționați unul (sau mai multe); cum să vă alegeți bolul personal, sau pentru altcineva, sau pentru terapie și meditație; cum să le folosiți și la ce pot fi folosite: curățare și/sau energizare spații, obiecte, persoane. Veți avea ocazia de a lucra efectiv cu ele, de a le simți vibrația și modul de a acționa.
În cadrul cursului va avea loc și o scurtă meditație de 20 de minute, pe o temă la alegere din cele prezentate în cadrul cursului:
Animale de putere
Sinele superior
Relaxare prin baie de sunete
Chackre (oricare de la I la VII)
Armonizarea și refacerea câmpurilor
Călătorii interdimensionale.
De ce mi-aș cumpăra propriul bol tibetan? Sau și mai și, propriile boluri tibetane? În marketing s-ar numi o achiziție de plăcere, eu i-aș spune de suflet. Decizia de cumpărare nu are la bază în primul rând identificarea unei nevoi, ci plăcerea resimțită atunci când îi asculți sunetul, sau chiar frumusețea lui.